Program: Luni – Vineri 8:00- 14:00

 Ministrul justiției s-a întâlnit cu reprezentanții Baroului Brăila, ai magistraților și ai notarilor publici  (ProBr.RO)

Vineri, 18 august 2023, a avut loc o întâlnire între doamna Ministru al Justiției, ALINA GORGHIU și reprezentanții conducerii Baroului Brăila și a Serviciului de Asistență Juridică al baroului, prin Decan domnul avocat Cristian Chirilă, Prodecanul Baroului Brăila, doamna avocat Dumitrescu Lidia – Nicole și doamna Consilier Stancu Mihaela – Aurelia. 

Întâlnirea a avut loc la inițiativa Doamnei Ministru, care a avut în aceeași zi întâlniri și cu reprezentanții magistraților și ai notarilor publici. Gorghiu a fost însoțită la aceste discuții de secretarul de stat George Cătălin Șerban.

Problemele discutate au fost în legătură cu aplicarea prevederilor Protocolul tripartit din 17 iunie 2022, pentru activitatea de asistență judiciară, și supraimpozitarea avocaților, prin aplicarea unui CASS neplafonat. Doamna Prodecan avocat Lidia – Nicole Dumitrescu, Coordonator al Proiectului ”Fii avocat în școla ta!” la Baroul Brăila, a subliniat conținutul activităților, care au avut loc la Brăila și faptul că Tribunalul Brăila, prin doamna Președinte Geanina – Elena Voinea, a sprijinit proiectul, Brăila fiind al doilea oraș al țării, după București, unde s-au desfășurat procese simulate.

Alina Gorghiu a arătat că ne sprijină în soluționarea problemelor ridicate și că educația juridică în școli, prin intermediul unor astfel de proiecte, ar trebui să reprezinte o strategie prioritară.

Gorghiu a declarat că în discuția cu avocații din Brăila, aceștia și-au expus poziția cu privire la măsurile pe care le ia în calcul Guvernul Ciolacu și care ar urma să stabilească în sarcina profesiilor liberale (inclusiv a avocaților) o sarcină fiscală dublă și chiar mai mare, prin impunerea unor contribuții CASS neplafonată, în sistem real. Ea a declarat că a vorbit în ultimele zile și cu avocații, și cu notarii, și cu consultanții fiscali din țară și cu toții sunt nemulțumiți, asemeni avocaților din Brăila și spun că vor uzeze de toate mijloacele legale pentru a se opune acestor măsuri fiscale:

„Profesiiile liberale – și în principal avocații – au un rol esențial în înfăptuirea actului de justiție. Cu ajutorul lor poate fi înfăptuit un act de justiție de calitate, respectând celeritatea și cred că e foarte important să nu ajungem la acțiuni de protest din partea avocaților. Am rezonat cu îngrijorările profesiilor liberale cu privire la posibila supraimpozitare a veniturilor din profesiile liberale. O spun cât se poate de responsabil că dacă s-ar ajunge la acest lucru, profesiile liberale ar fi îngenuncheate” a spus ministrul justiției, Alina Gorghiu.

Ambele părți au susținut ideea unui parteneriat instituțional și sprijin reciproc, în beneficiul actului de justiție, în general.

Preluat: https://probr.ro/